Prima pagină

Interviu cu Aran ”…ceea ce pictez este doar ceea ce sunt eu in acel moment”

Lasă un comentariu

Nastrusnic, haios, enigmatic si afectuos ar fi doar cateva cuvinte care i se potrivesc lui Aran, cel care ne bucura de fiecare data cand e alaturi de noi in tabara. Cel care in tabara de la Balcic a ajuns fara niciun bagaj pentru ca i se blocase usa, bagajele erau inauntru iar el afara si avionul nu astepta ca el sa sparga si sa repare usa, asa ca a ajuns in tabara fara bagaje. Dar s-a descurcat. 🙂 Aran cel al carui zambet frumos si expresii mucalite te fac sa zambesti si tu. Odata, in tabara de la Balcic a sarit sa salveze un caine de la inec si am umblat apoi cu totii sa-l doftorim pe el ca se ranise la picior. Apoi, an de an in fiecare tabara il intrebam care e meseria lui ca mi se parea imposibil de retinut: inginer mecatronist.

Adrian Stoian in Tabara de pictura Hobby Art la Voronet

I-am lansat invitatia acestui interviu cu ocazia expozitiei personale de anul trecut de la Iasi alaturi de mama lui, Geta si fratele George, interviu care se materializeaza acum in randurile de mai jos. Cunoscandu-l pe Aran, un barbat robust, inalt, n-ai banui ca e in stare de atata sensibilitate care iata, ni se reveleaza si printre randurile acestui interviu.

  •  Care sunt primele tale amintiri despre pictura? De cand pictezi? Cum s-a produs declicul cand te-ai apucat de pictura si care este relatia ta cu pictura acum? Ce inseamna pentru tine pictura? Pasiune sau evadare? Exprimare sau introspectie? 

A: Încep să scormonesc încet, încet printre amintiri și amintirile revin la lumina zilei. Dau filă cu filă înapoi în timp. E deja mult praf adunate peste ele. Rămân doar cu frânturi de imagini. Trebuie să le și sortez. Este vorba, și de abia astăzi știu și sunt sigur, despre cum fratele meu mai mare, George picta după Nighthawks de Hopper. Mai departe este vorba de un crocodil din plastilină. Este un desen tehnic foarte acurat cu coloane romane. Nu vreau să menționez cum arăta al meu. Este un trandafir, în guașă, așa de real, pictat pe un placaj, tot de George. Sunt …. albumele de pictură găsite în bibliotecă. Da. Cele mai multe dintre amintiri sunt legate de ceea ce a pictat și modelat George. Acestea pot fi categorisite ca amintiri inconștiente de pictură.

În momentul în care mama i-a vorbit lui George, care are o mare sensibilitate pentru frumos, despre o tabăra de pictură la Bârsana, Maramureș în 2009, m-am alipit și eu, fără gânduri prea multe. Mulțumesc mamei pentru că m-a luat in tabără.  Vroiam să mă relaxez, să nu fac nimic. De aceea nici nu am avut culori, nici pensule, nici măcar intenția de pictat nu am luat-o cu mine. Aici am avut bagajele cu mine, nu ca în altă tabără. De aici încep amintirile conștiente despre pictură. Soare dogoritor. Sus pe deal între meri și cu iarba până la brâu. Căpițele de fân și o muscă rătăcită s-a lipit de tablou. Credea că e iarba proaspăt cosită. Aici și acum am pictat prima dată cu ulei. Mama picta mai departe, George la fel. Eu o mai stresam, ba o culoare, ba niște ulei ba niște .. niște.  Seara ca baietii, Tudor, George și eu ne-am adunat și am trecut prin camera unde erau tablorile la uscat. Erau toate frumoase, sclipeau in lumina serii și mirosea a ulei. Ajuns la tabloul meu, Tudor a intrebat

  • Cine a facut tabloul? – Primul gând …. ups. Sună cam negativ.
  • Cine vine în tabăra și are deja cunoștinte de pictură? – deja suna mai bine. Huff

Cred că George își aduce aminte mult mai bine. Am rămas atunci cu un sentiment că am  realizat ceva deosebit. Am expus o parte din mine pe o pânză, albă la început, și care a prins încet, încet contur. Și totuși nu m-a prins. Era o joacă pentru mine. Cu o floare nu se face primavară.

Apoi a urmat sesiunea de la Mănăstirea Bârsana. Am văzut porțile sculptate în lemn masiv. Am avut marea oportunitate să pictăm în înteriorul curții mănăstirii. După sesiunea teoretică a lui Tudor, a trebuit fiecare să își aleagă un motiv să picteze. Ce priveliște, ce atmosferă! Tot așa. Fără Pânză. Fără culori. Fără pensule. Și totuși am avut de toate. Mi-am ales cu greu un motiv. Mai ales că nu știam să pictez. Eram ca la cinematograf și sala e goală. Pe ce scaun e mai bine să mă așez. Eram cam  …  în ceață. Am găsit un …..colț ….. nu prea erau colțuri…. în pantă …. în care pot să pictez. Undeva pe un mic deal. Aveam o priveliște minunată.

Am început cu greu să schițez, apoi să pictez. A trecut scurt de cateva ori Tudor. Nu am înțeles atunci ce vroia.  Deja îmi vorbea pe înțeles, eu nu îl puteam înțelege. Am ales să pictez ceva și încet, încet a prins contur altceva și am intrat în rezonanță. O cumpănă. O cumpănă cu o găleată de apă. Asta este. O cumpănă cu o galeată de apă în bătaia vântului turbat. Din acest moment am început să am vaga senzație că conștientizez că pictez și ceea ce pictez este doar ceea ce sunt eu in acel moment. E un moment surprins și transpus pe panza, care cere mult sacrificiu și timp. Transpunerea momentului poate dura ceva mai mult timp, nu doar un moment. Trebuie să îi mulțumesc Simonei că l-a găsit pe Tudor. Trebuie să îi mulțumesc lui Tudor pentru talentul său de a preda, libertatea de exprimare și cel mai important de a nu impune un stil.

  • Cum iti explici ca atat tu cat si mama si fratele tau pictati? Cum iti explici aceasta pasiune comuna?                                                                                                                                                                 

A: Cum să explici că Pământul se rotește în jurul Soarelui? Cred că face parte dintre acele multe lucruri care nu ți le poti explica și le iei ca atare, axiome. Cred că a fost ceva latent și trebuie luat in considerare contextul: momente de rătăcire înconjurat de oameni dornici de exprimare, natură. Conjuctura a fost favorabilă și a fost aceea de a picta, cânta și nu se oprește numai aici. Restul vinei e secretul taberelor. Totuși în familie arta a avut întotdeauna loc. Îmi aduc aminte că am găsit niște placaje pe care bunicul Bubu, le pictase, niște sticle învelite într-o țesătură metalică, mătușa Doina, stra-străbunicul care a fost arhitect, mama care a fost inginer chimist și a lucrat mult cu culorile, fratele George care modela plastilina ….etc…..

  • Profesia ta este una mai tehnica, nu? Sau are tangenta cu domeniul creativ –artistic? Daca nu pictai, cu ce alta pasiune iti ocupai timpul liber?

A: Bună întrebare. Am studiat mecatronica, apoi am studiat mai departe la master biomecanica ca apoi să continui și să obțin titlul de doctor inginer în mecatronică. În timpul doctoratului am avut șansa și oportunitatea de a breveta invențiile legate de tema doctoratului. Însăși cererea de brevet de invenție este o creație, o creație tehnică numită invenție. Pentru mine, de aici începe creația tehnică și artistică să se întrepătrundă și nu se mai pot separa.

Ce ar face un olar cu creația artistică fără creațiile tehnice (instrumentele tehnice) necesare? Ce ar face un artist fără cunoștințe pur tehnice de geometrie, perspectivă, care se învață și la facultațile tehnice? Cum să separi un artist de creația precisă tehnică – numită pensulă, uleiuri, rame, etc.,   de creația artistică – numită tablou, pictură. În pictură, fără cunoștințe de geometrie descriptivă este greu de a realiza o armonie geometrică. Cred că creativitatea a fost în familie tot timpul prezentă fie ea tehnică sau în ultimul timp dominant artistică și deci mai bine spus tehnico-artistică: prin mama ca profesor inginer de chimie, tata inginer cu un mare număr de brevete de invenție, fratele ca fizician cu un ridicat simț pentru detaliu și precizie.

Dacă nu aș fi pictat, cred că tot aș fi pictat.

  • Ce efect are asupra ta faptul ca împărtășesti aceeași pasiune, pictura, cu mama si cu fratele tau George? În orice caz, pot sa presupun ca trebuie sa fie minunat sa poți avea parte de un asa „nucleu” artistic în propria familie!

A: Mă bucur în fiecare zi să văd cum fiecare dintre noi se exteriorizează în pictură și își imprimă semnatura artistică prin diferite stiluri de exprimare. Ceea ce mama face cu pasiune nu pot face eu iar ceea ce fratele meu creează, la fel, nu pot face eu. Plutind în familie aerul artistic nu pot face decăt să levitez.

  • In ce masura te ajuta taberele de pictura Hobby Art la care participi aproape anual, sa pictezi ? Pictezi si-n afara taberelor? Daca da, este ceva premeditat , adica iti propui ca intr-o anumita zi sa pictezi sau pur si simplu pictezi spontan, cand iti vine cheful?

 

Adrian Stoian ( Aran) in Tabara de pictura Hobby Art

A: Începând din clasa a doua am fost anual în tabere fie la munte, fie la mare, dar nu îmi amintesc să fi fost cu o temă definită. Înainte de Bârsana nu m-am gândit niciodată să merg cu intenție într-o tabară de pictură. În principal pictez numai în tabară, unde mă pot concentra doar la pictură. Îmi este greu in mediul de acasă, mai ales că sunt multe surse de distragere de la concentrație. Avantajele din tabără: sunt preocupat doar să pictez și sunt foarte relaxat. În afară de atmosfera mirifică de pictat mai sunt concertele, jocurile, schimburile de experiență, concursurile de creație, expozițiile etc. Îmi propun destul de des să pictez și nu reușesc. Încerc să găsesc o scuză, un motiv, dar nu găsesc.

 

  • Cat de mult te solicita si te consuma acel moment al realizarii unei picturi? Cum iti gasesti inspiratia?

A: Când încep să pictez sunt doar eu, pensula și pânza albă. Aici mă opresc. Unde vine prima tușă, cu ce culoare, ce intensitate, ce fel de tușă, etc. ? Aici e cel mai mare consum energetic și mental, trecerea acestui prag. După acest moment încep să alunece imaginile pe pânză. … încep să prindă contur cu ceea ce mi-am propus și ceea ce mi-am propus se schimbă, se schimbă cu ceea ce simt. Inspirația mă gasește, nu trebuie să o caut. Vine peste mine.

Adrian Stoian in Tabara de pictura Hobby Art

  • Cat conteaza pentru tine modelul/realitatea? Ce urmaresti tu sa redai intr-o pictura? Cat e intuitiv si cat e gandire in picturile tale? Ai un plan dinainte stabilit? Daca da, in ce proportie iti iese exact ce doresti? Daca nu, cand iti dai seama ca pictura e gata?

A: Realitatea pe care o trăim este realitatea pe care noi am creat-o cu mult timp înainte de a fi. La fel este și cu tabloul. El este deja gata înainte ca eu să îl fi început. Fiecare gest artistic pe pânză este o formă a mea de exprimare.  Fiecare tabloul este o poezie, un poem, un roman, și câteodată chiar științifico-fantastic. Fiecare tablou are un trecut.

Întrebarea cât de intuitiv si cât gândire, mă pune pe gânduri și trebuie să mă uit în dicționar. Cât e inspirație și cât e imaginație? Nu știu. Nu pot să le separ. Știu doar că restul de 99% e transpirație. Cred că am avut de multe ori intenția de a interveni și reinterveni. De cele mai multe ori mă opresc…Tudor știe. În momentul în care părăsește sevaletul, este gata. Asta nu înseamnă că și romanul este gata. Dacă nu a părăsit încă șevaletul, nu este gata.

  • Cat si cum pictezi? Ce planuri ai in privinta picturii? Iti valorifici in vreun fel picturile? Ai avut vreodata o dorinta instinctiva de a picta un loc in care ai fost? Daca da, care a fost acela?

A: Pictez doar in timpul meu liber și asta spune tot. Într-adevăr tablourile merg destul de des la diferite expoziții la muzee de artă sau organizate de Simona, cea care a dat suflet taberelor de pictură. De multe ori in diferite călătorii am avut aparatul foto lânga mine și în momentul în care m-am simțit atras de ceva anume, am declanșat butonul să facă poze. Momentul este suprins cu toate povestea lui iar in momentul în care mă uit pe poze, se deapănă amintirile. Da, și este la munte.

  • Care sunt pictorii tai preferati?

A: Am unul singur. Mama este pentru mine pictorul meu preferat. Vrea să redea frumosul așa cum știe ea cel mai bine și asta este cred cel mai greu. Și se exprimă nu numai în pictură.  Sabin Bălașa este un alt pictor care îmi place cum se exprimă și realizările lui se găsesc și se pot vizita în Universitatea Al.I Cuza din Iași.

  • Care este pictura din istoria artei care ti-ai dori s-o ai acasa pe perete? De ce?

A: Carul cu boi de Nicolae Grigorescu. Nu stiu.

Mai jos o minigalerie cu picturi realizate de Aran in Tabara de pictura Hobby Art:

……….

Aran, mii de multumiri pentru acest interviu, deasemenea mii de multumiri comunitatii Taberei de pictura Hobby Art pentru ajutor!

A consemnat Simona Polhac

Reclame

Interviu cu Georgeta Stoian – ”fiecare pictura ce o realizez este o latura a sufletului meu”

2 comentarii

Stoian Georgeta in Tabara de pictura Hobby Art  Imi place sa spun si ii place si ei sa recunoasca, ca Georgeta Stoian, Geta cum ii spun prietenii, este veterana Taberei   de pictura Hobby Art, adica persoana care a fost de la inceput alaturi de noi in tabere chiar din 2009 si de atunci vine in fiecare an cel mai adesea insotita de unul sau ambii ei baieti. Am fost inspirata de acest interviu in momentul in care am primit Triada, catalogul expozitiei lor de pictura care a avut loc la Iasi si care a insemnat o incununare frumoasa a preocuparile lor artistice in cei 8 ani de cand picteaza. Momentul cand am primit in dar catalogul lor a fost foarte emotionant pentru mine intrucat am simtit ca am contribuit si eu la alegerea aceasta a lor, iar acum ma refer la Geta, am simtit ca alegerea picturii in viata dupa activitatea didactica ca profesoara de chimie i-a adus implinire si am simtit asa si o implinire a mea proprie. Mi-am spus ca trebuie sa celebram acest sentiment printr-un interviu, pentru ca acesta este rostul interviurilor de pe acest blog, de a fi o sursa de inspiratie pentru cei care cauta modele de viata frumoasa care sa ne aduca clipe de bucurie autentica.

”Energia si ambitia ei au determinat-o sa caute, sa descifreze tainele unei pasiuni care prin culoare si forma scot la iveala frumosul…Daca la inceput pictura i-a fost o necunoscuta care i-a starnit curiozitatea, odata ce a capatat experienta si exercitiul, pictura a devenit un prieten de nedespartit, o indeletnicire, un hobby care este o parte importanta a vietii ei” – extras din catalogul Triada – Tudor Francu, artist plastic, instructorul de pictura al Taberei de picura Hobby Art.

Asa cum ne e obiceiul, am adresat impreuna cu membrii comunitatii taberei cateva intrebari Getei:

Geta, care sunt primele tale amintiri despre pictura? Crezi ca au contribuit ele  la faptul ca te-ai apucat sa pictezi dupa ani de zile, la varsta pensiei ?                                                 Geta:Prin 1966 am mers la o expoziție de pictură în Iași și am fost impresionată de 2 tablouri pe care nu le consideram atunci ca fiind picturi, unul pe un fond alb avea numai o dungă neagră intitulat ”La arat” și altul un fel de vârtej multicolor intitulat ”A venit vremea cuibăritului” . Atunci mi-am zis : Așa ceva pot picta și eu ! Ideea a rămas undeva într-un ungher de memorie care și-a găsit peste ani momentul prielnic de manifestare.

De cand pictezi si cum ai inceput?
G:Am început să pictez după ce am ieșit la pensie și după moartea tatălui meu (2008) moment în care aveam timp și posibilitatea de a mă concentra. Trecând pe lângă un chioșc am cumpărat o revistă în care era un anunț privind  organizarea unei tabere de pictura la Bârsana – Maramureș. Acesta a fost momentul hotărâtor. Chiar dacă mai făcusem niște încercări timide de a picta un mac roșu , niște magnolii,  începutul efectiv a fost în acea tabără la care am participat.

Tabara de pictura Hobby Art sesiune plein airIn tabere vii de multe ori insotita de cei doi baieti, fiecare lucrand in domenii care n-au legatura cu pictura. Unul este cercetator iar celalat inginer mecatronist. Cum s-a petrecut aceasta molipsire si care crezi ca este cauza acestei pasiuni comune?
G: Când eram în activitate organizam cu elevii de la liceu tabere la mare sau la munte unde participau invariabil și cei 2 copii ai mei, Adrian și George. Astfel a apărut ca ceva firesc să îi iau cu mine  și în tabăra de pictură chiar dacă erau deja oameni maturi. George deja din copilărie a manifestat talent la desen și în modelare figurine din lut sau plastilină. Adrian și-a descoperit înclinația spre artă prin participarea la tabere. Deci nu a fost prea greu de a fi ”molipsiți”, terenul era deja pregătit, iar cauza cred că este de ordin genetic, ceva talent fiind prezent și pe linia bunicilor paterni și materni.

Ce efect are asupra ta faptul ca împărtășesti cu copiii tai aceeași pasiune, pictura! Mai cu seama ca, după cum am observat în tabara, băieții au alte mijloace de exprimare artistica fata de mama lor. În orice caz, pot sa presupun ca trebuie sa fie minunat sa poți avea parte de un asa „nucleu” artistic în propria familie!   
G: Faptul că și eu și copii împărtășim o pasiune comună nu poate decât să-mi dea un sentiment de mulțumire și mândrie, iar stilul de exprimare diferit a fiecăruia dintre noi se datorește faptului că au beneficiat de libertate deplină din partea mea, ne-obligarea pentru un stil anume din partea mea fiind doar imboldul de a lucra, de a picta ceva oricum, numai să picteze, fără restricții.

Cum ti-a venit ideea sa faceti o expozitie reunita, toti trei, acasa la Roman ?
G: La Roman, Muzeul de Artă organizează în fiecare an 2 expoziții colective, una primăvara și una iarna în decembrie. La acestea a fost firesc să participăm eu, sau eu împreună cu unul sau alte ori cu ambii copii. La fel și la Iași, participări la expozițiile organizate de ”iArt-Iași” societate la care ne-am înscris și ca membri. Tot aici a izvorât ideea unei expoziții personale Stoian Georgeta, dar pe parcurs am ajuns la varianta să participăm toți trei, astfel că expoziția s-a făcul sub numele de ”TRIADA STOIAN – Georgeta – Adrian – George. Evenimentul a fost o noutate în domeniul artistic, ca mama și copii să se întrunească simultan cu lucrări la o expoziție, după cum spunea criticul de artă la vernisaj.

Cat conteaza pentru tine modelul/realitatea? Te-ai gandit vreodata sa treci granita realitatii? Cat de mult te solicita si te consuma acel moment al realizarii unei picturi?
G: Modelul, respectiv realitatea, este pe primul plan, iar depășirea graniței dincolo de realitatea vizibilă este o chestiune probabilă și de viitor. Realizarea unei picturi, dincolo de aspectul relaxant, totuși însemnă un consum de energie mare. În acele momente nu mai știu altceva decât pânza, pensoanele și culorile, și nu mai țin cont dacă e zi sau noapte, concentrarea asupra lucrului fiind totală. Starea pe care mi-o oferă este de a fi numai eu cu mine, făcând abstracție de tot ce este în jur.

Ce tema a avut expozitia de la Roman tinand cont de maniera diferita in care picteaza fiecare? Si unde ati avut expozitia comuna?
G:Nu a fost o temă anume pentru TRIADA STOIAN, singurul element definitoru fiind participarea celor trei pictori, fiecare cu stilul lui.

Care este acum relatia ta cu pictura? Cat si cum pictezi? Cum iti gasesti inspiratia? Iti valorifici in vreun fel picturile?
G: In fiecare pictură ce o realizez este o latură a sufletului meu, mereu alta, și de aceea nu simt nevoia să le valorific în vreun fel.

Care este pictorul tau preferat din istoria artei?
G: Nicolae Grigorescu

Care este cea mai mare bucurie pe care ti-a provocat-o pictura?
G:Cea mai mare bucurie a fost expoziția și albumul realizat TRIADA STOIAN – 2017

 

 

Multumesc pentru interviu si La Multi Ani pentru ca stiu ca luna aceasta a fost ziua ta de nastere, deasemenea Sarbatori frumoase alaturi de toti cei dragi ai tai si un An Nou cu sanatate si multe bucurii !

……

Multumesc comunitatii taberei pentru ajutor!

Interviu consemnat de Simona Polhac

 

 

Interviu cu Daiana Savopol -”Imi place al naibii de mult sa fac sa explodeze culorile pe panza”

Lasă un comentariu

Interviu cu Daiana Savopol  Invitata interviului meu de azi s-a nascut intr-o familie unde pictura era o preocupare fireasca, fie la nivel de pasiune fie la nivel de profesie: bunicul patern, Traian Savopol ( numit de critica de specialitate ”Pictorul iernilor bucurestene”) si fratele lui, Nicolae Savopol, unul medic veterinar militar iar celalalt comandant in marina, au pictat si expus intre 1923-1980. Apoi, veri din partea tatalui dar si a mamei, intregesc acest tablou al legaturii cu domeniul picturii pe care Daiana a descoperit-o intr-un sens mai profund, la varsta maturitatii.

Am cunoscut-o pe Daiana cu ocazia taberei de pictura din Maramures, in 2011, ea urmand in acea perioada cursurile de pictura ale Scolii Populare de Arta din Bucuresti, imbinand pasiunea cu ocupatia ei, cea de editor. Generoasa si pasionala cum o stiu, ii multumesc pentru timpul dedicat acestui interviu inspirat de determinarea cu care isi urmareste dezvoltarea artistico-plastica, bucurandu-se in schimb de placerile drumului parcurs, asa cum mi-a marturisit.

  •  Daiana, pentru inceput te rog sa-mi zici de cand pictezi si care e prima ta amintire legata de pictura&desen?

D: Prima amintire legată de desen… cred că aveam 14 ani, eram în salină la Slănic Prahova, făceam tratament pentru astm, și plictisindu-mă in atâtea​ ore am inceput să desenez ce vedeam în jur: băbuțele care stăteau la mese și croșetau, copiii care se jucau… Țin minte că mama m-a lăudat, mi-a zis că am prins mișcarea și am fost foarte mândră. 🙂 Revenind la esența întrebării, am inceput să “pictez” prin 2008, cu scop terapeutic oarecum. Fiind într-o depresie, am primit de la unchii mei un șevalet mic, de masă , pânze și culori și multe indicații, desigur. 🙂 Depresia s-a transformat rapid în enervare când am văzut că nu eram în stare să redau ceea ce voiam. Am pictat numai flori, fără să mai încerc desenul, bucurandu-mă de culoare. Dar iritarea că nu îmi ieșea ceea ce voiam, persista, așa că m-am gândit cum să învăț ceea ce nu știam. Depresia fusese de mult uitată și m-am înscris la Școala de Artă.

  •  Stiu ca ai facut si Scoala populara de arte si UNARTE –sectia Pictura iar printre altele, atunci cand timpul ti-a permis, ai venit si in Tabara de pictura Hobby Art. Spune-mi te rog ce cauti, daca ai gasit acel ceva si care este modalitatea de exprimare artistica care te implineste cel mai mult si de ce?

D: Grea întrebare. Oare găsim vreodată ce căutăm, iar dacă da, suntem conștienți că am găsit?

Am început prin a căuta să mă pot exprima, să pot să scot la “lumină” frumosul sau teama, bucuria sau dorul, lucrurile din interior pe care nu știam să le “vorbesc”, culoarea ținând loc de desen, inițial. Când nu mi-a ajuns puterea de exprimare am mers mai departe, căutând “învățătură”. Școala de artă era pasul logic, apoi am descoperit taberele Hobby Art și un Tudor Frâncu plin de răbdare și dorință de a ne învăța, un Tudor pe care l-am chinuit cu zeci și zeci de întrebări și de la care am înțeles importanța desenului. Și pe cât învățam, pe atât simțeam nevoia să știu mai mult ca să pot reda mai mult. Dacă aș fi fost o fire studioasă și conștiincioasă, m-aș fi oprit aici, dar eu nu lucram suficient în timpul liber și evident că nu evoluam suficient de repede. Așa că am ajuns și la UNArte, secția pictură. În esență, caut același lucru – puterea de a exprima ce simt. Sigur că am descoperit noi posibilități în ce privește exprimarea, dar suntem vreodată mulțumiți? 🙂

Modalitatea de exprimare… mă simt foarte bine și când folosesc culorile acrilice pe o pânză sau un carton și când fac colaje și când lucrez în lemn sau lut. Cred că te simți bine cu orice metodă de lucru atunci când aceasta te ajută să-ti aduci la viață ideea. Poate sună cam plicticos sau pretențios ce spun. Am să încerc altfel: îmi place al naibii de mult să fac să explodeze culorile pe pânză. Colajul mă ajută când o iau puțin razna, spre trăsnăi ( a se citi: conceptual de către academisti), iar când modelez lutul mi se pare că pot stăpâni lumea, sau măcar pot încerca. Iar lemnul este cald si-mi vorbește și mă face să râd de bucurie când forma dorită îmi iese din mâini. Dar aici sunt încă la început.

  •  Am fost uimita de idee si am dorit sa aflu mai multe despre lucrarea ta de licenta din vara trecuta. Stiu ca are o dimensiune impresionanta fiind formata din multe piese si are un subiect mai delicat.  Cum ti-a venit ideea, ce poveste are lucrarea ta?

D: Aici, chiar e o poveste. O poveste despre neputințe si dorința de a le depăși, despre curajul de a-ti asuma ceea ce faci și de a avea curajul să faci! Este o lucrare modulară, ce a ocupat un perete de 6 m/4 m, compusă din 24 de pânze pictate de 100/70cm și cam 300 de crochiuri – format A3 și A4.

Lucrarea de numește “ Stare Nudă” și mai mult ca sigur va șoca ceva persoane, mai ales că fără o explicație  lumea se va opri la a observa formele desenate și atât. Înainte să mă lansez în explicații vreau să vă spun că în Facultatea de Arte Plastice, nuditatea în lucrări nu e ocolită, ba chiar e căutată, modelele pozându-ne nud, tocmai pt a învăța forma corpului omenesc. Dar de aici, până la a te reprezenta pe tine nud este un pas greu de făcut, mai ales la o vârstă mai înaintată și având un corp ce nu se încadrează în standardele actuale de normalitate. Ideea lucrării a fost complementaritatea masculin – feminin în epoca contemporană, cu toate problemele acestei legături, cu dorinți, temeri, scăderea masculinității, creșterea agresivă a feminismului, încercări de a găsi perechea, acea persoana care să te completeze natural pe multiple planuri, cu nevoia de tandrețe, dragoste, suport, încredere și protecție pe care fiecare dintre parteneri le resimte etc… După câteva luni de lucru și de documentare am înțeles că eu nu pot aborda decât stările feminine și numai prin raportare la propriile stări, în timp ce latura masculină nu o puteam “descifra”, căci cine poate spune că înțelege cum gândește, simte și acționează o persoană de alt sex?!! Și atunci latura feminină a căpătat un caracter auto-referential, iar abordarea masculinului l-am făcut printr-o paralelă cu masculii păsărilor, cu ritualurile de împerechere ale păsărilor, mai exact, unde masculii sunt viu colorati și gălăgioși încercând să atragă o femelă cenușie și aproape invizibilă pe lângă seducătorii masculi. Pentru pânzele ce reprezentau masculinul în lucrare am ales ca simbol falusul și un model geometric cu o anumită simbolistică atât în ceea ce privește formele geometrice cât și numerele implicate. Acest desen l-am colorat diferit în fiecare planșa, păstrând identic desenul, pentru a sugera varietatea mare de firi si manifestări, dar și faptul că femeia poate vedea doar exteriorul. Partea feminină am realizat-o printr-o multitudine de nuduri, schițate sumar, în linii aspre, fără a căuta să înfrumusețez realitatea, ba chiar accentuând “defectele” și prezentând tot felul de stări, de la rușine și teama, la bucurie, sfidare, lascivitate sau stare glumeață.

Stare nuda - lucrare de licenta Daian Savopol absolventa UNARTE

Daiana Savopol si lucrarea ei de licenta la UNARTE – Stare nuda

  •  Am retinut ca esti amabila sa trimiti lucrarea pentru cine doreste s-o parcurga. Deci, daca sunt persoane interesate sa descifreze subiectul ales de Daiana, puteti lasa un comentariu la sfarsitul articolului. Daiana, studiind pictura simti ca ti s-a simplificat sau complicat ‘’interiorul’’?

D: Nimic nu se simplifică! 🙂 Fiecare lucru aflat aduce cu el mai multe întrebări. Și implicit, căutări.

  •  La ce ar trebui sa fim atenti in momentul in care ne cautam stilul personal in pictura?

D: Aici nu as vrea să supăr pe nimeni. Și eu am pornit la drum încercând să-mi găsesc stilul. Până când profesorul mi-a spus să las prostiile și să mă bucur de drum. Cred că nu trebuie să ne căutăm stilul. Lucrând, mult, încercând și una si alta, pictând realist, apoi abstract, imitându-l pe Mondrian sau Van Gogh, trecând prin colaj și adosari de obiecte descoperim sigur, la un moment dat, ce ni se potrivește, în ce ne exprimăm mai bine, ce ne împlinește și stilul apare fără să ne dăm seama.

  •  Acum urmezi masterul la sectia Sculptura tot la UNARTE. Cum ai resimtit trecerea de la spatial bidimensional la cel tridimensional? Si cum de a venit acest pas?

D: Pasul l-am făcut făcut fără să îmi dau seama aproape, dar terenul a fost pregătit de profesorul meu, Alexandru Rădvan, care în cei trei ani ne-a trecut prin tot felul de tehnici, încurajându-l pe fiecare să zăbovească acolo unde simțea că se exprimă mai bine, ghidându-ne prin tehnica respectivă, trimițându-ne să studiem diverși artiști ce abordaseră un stil apropiat celui pe care îl experimentam și în general, forțându-ne  să ne găsim singuri răspunsurile la întrebări, el doar completându-ne când veneam cu răspunsul.

  •  Care este responsabilitatea unui artist plastic? Sa redea vizibilul sau sa faca vizibil ceea ce este dincolo de forma si materie? Cum te pozitionezi in ceea ce priveste exprimarea artistica: artistul subiectiv (care filtreaza realitatea prin filtrul emotiilor si trairilor personale ) sau artistul observator, obiectiv ( care reda detasat,distant, critic vazutul si nevazutul)?

D: Aici, fiecare are o altă părere. A mea este că încerc să fac vizibil ceva de dincolo de formă, păstrând totuși forma, dar nu în manieră realistă, fotografică. Nu mă interesează atât  suprafata, cât  adâncul. Pot fi alții care preferă să redea obiectiv și detașat ceea ce văd. Cât despre a reda nevăzutul, detașat, ca un observator nu cred că este posibil. Fiecare avem interpretarea proprie a “nevazutului”.

Sincer, cred că suntem cu toții subiectivi. Chiar și cei care se vor observatori, tot adaugă o mică notă personală. La mine este clar că totul este trecut prin filtrul emoțiilor și​ modificat conform trăirilor mele.  Cât despre responsabilitatea artistului de a reda fidel vizibilul, cred că aceasta a încetat în momentul apariției aparatului fotografic.

  •  Ai simtit vreo scindare a personalitatii artistice in momentul trecerii la sculptura?  Te-a influentat trecerea la sculptura in picturile tale ulterioare? Daca da, cum?

D: Nu. Nici o scindare. O completare mai degrabă. Oricum, toate sculpturile le pictez. 🙂

  •  La ce intrebari ai gasit raspunsuri in calatoria ta in arta plastica?

D: Întrebări, răspunsuri… nu e același lucru? 🙂 Fiecare întrebare căreia îi cauți rădăcinile îți aduce și mai multe întrebări. Dar îți aduce și cunoaștere. Cred că arta nu are răspunsuri, nu răspunsuri tranșante, matematice. Are, în schimb, puterea să te transforme, să devii una cu drumul și să fii fericit că ești pe acest drum. Da, cred că Drumul, în sine, este marele Dar care ni s-a făcut.

Un adevăr totuși, chiar dacă sună că o platitudine, tot am să spun. Arta îți cere timp, tot timpul tău dacă vrei să o faci la nivel înalt; să lucrezi și să studiezi, căci fără referințe e mai greu să găsești cea mai bună  exprimare a ideii pe care încerci să o aduci la viață.

  •  Ai avut multi profesori in diversele conjuncturi cautate de studiu al picturii- a acestui domeniu care te preocupa in perioada ultimilor 6 ani, sa zicem. Spune-mi te rog cat de important este profesorul care te indruma pentru a te stimula, provoca sa evoluezi si care sunt calitatile ideale pe care le doresti la un astfel de profesor?

D: Cât de important?!!! Ohoooo !  Foarte! Un profesor neinteresat de ceea ce face te poate determina să crezi că nu esti in stare de mare lucru si să renunți definitiv. Sau să te facă să nu iți mai placă pictura. Noroc că exista și acel tip de profesor care te inspiră, te scutură din “comodul” în care te complaceai. Care te face să te îndrăgostești de pictură, de culoare, de desen, care are răbdarea să facă pașii alături de tine și te susține când te poticnești! Care te critică, dar îți deschide ușa spre lumea magică în care tu poți să devii cel care speri să devii. Eu am avut marele noroc să întâlnesc acest ultim tip de profesor și nu doar o dată!

  • Cand si cat pictezi? Ai nevoie de o anumita stare sa pictezi, pictezi dupa un program prestabilit sau doar cand ai chef?

D: Clar ai nevoie de o anumită stare că să pictezi, dar cum ne spunea un profesor: “muza vine, dar dacă tu nu ești la șevalet când ea vine, ai pierdut-o!” Am să ocolesc partea a doua a întrebării și am să vă spun că trebuie să lucrați zilnic, altfel avansezi mult mai încet. Desigur, sunt și momente când îți iei pur și simplu, liber… ai nevoie de o rupere de ritm, de o pauză ca ideile să ți se clarifice.

  • Planuri privind pictura sau sculptura? Unde te vezi peste 10 ani in relatia ta cu pictura sau sculptura? Sau ce planuri pe termen lung ai vis a vis de pictura/sculptura?

D: Încă am atât de multe​ de aflat încât nu mă gândesc unde pot ajunge în viitor. Mă bucur de drumul către acolo.  Desigur, diverse idei de lucrări viitoare îți vin tot timpul. Le notezi într-un carnețel și aștepți să le vină rândul….

  •  Care anume e muza ta de inspirație și de unde ai adunat așa de mult curaj să o aduci la suprafață?

D: Pfffeeiiii….vorba lui Tudor! ( n.r. Tudor Francu – artist plastic, instructorul artistic al Taberei de pictura Hobby Art)  🙂  Greu! Inspirația e o doamnă capricioasă. Hai să zicem că mă gândesc la un subiect. Mă apuc, lucrez și nu îmi place. Caut să văd cum au rezolvat alți artiști o  problemă asemănătoare. Nu mă inspiră nici aici nimic, atunci lucrez prin tatonări. Fac ceva, văd dacă exprimă ce simt eu că trebuie și în funcție de asta merg mai departe sau schimb complet abordarea. Ca să dau un exemplu concret: să zicem că un peisaj mă “bantuie”. Îl desenez întâi. Și îmi dau seama dacă merg mai departe sau mă opresc la un desen. Dacă tot mai vreau să îl fac, încep să pictez. Poate iese și mă liniștesc, dar poate tot simt că nu e ceea ce voiam. Atunci încerc altă abordare. Îl duc spre abstract, sau spre geometrizare, îi schimb complet culorile sau îl lucrez monocrom. Pot să adosez un obiect sau să îl fac în tehnică mixtă – pictură, colaj, poate adaug ceva elemente din sârmă etc… Voi simțiți când ceea ce a apărut pe pânză vă aduce liniștea sau nu și atunci e clar că trebuie să reluați. Nu știu ce să zic despre curaj. Curajul îți trebuie când subiectul ales e delicat, când exprimi o idee care știi că va creea reacții nu întotdeauna plăcute, când înfrunți prejudecăți și încalci tipare. Da, ai nevoie de curaj ca să iei hotărârea să faci acel lucru care va isca murmure. Dar odată hotărârea luată, lucrul curge lin și îți mai apar doar probleme de  ordin tehnic.Si deși știu că am să întristez multă lume, am să adaug în încheiere un lucru în care cred cu tărie. –  Nu ocoliți desenul ! Este foarte important! Și frumos! Și aveți un instructor la Hobby Art – Tudor, evident, care este și un excelent desenator! Chinuiți-l !

  •  Si o ultima intrebare: Daiana, stiu ca tu ai un anume dar si in domeniul scrisului. Ce relatie ai cu scrisul? Scrisul si pictura iti ofera aceleasi satisfactii expresive sau sunt complementare pentru tine?

D: Nu știu dacă am un dar; adevărul e că mă exprim mult mai ușor în scris decât prin viu grai, dar asta poate însemna că sunt un orator mizerabil și un scriitor mediocru. 🙂

Nu, nu mai prea scriu.
Am stat să „cuget” mult la partea întrebării cu complementaritatea. Nu cred că sunt exact aceleași satisfacții expresive, cum frumos le-ai denumit. Nu spun nici că nu s-ar putea ajunge la așa ceva. Mie, deocamdată, îmi e mai ușor să-mi pun sentimentele în ceva scris, sau de fapt, cred că transmit mai clar ce simt prin scris,  decât prin pictură. Dar asta pentru că nu am reușit​, încă, să redau prin formă și culoare – trăiri și gânduri. Nu atât de clar pentru ceilalți. Sau poate nici nu trebuie. Tu te exprimi și unii simt emoția. Poate nu aceeași cu a ta, dar simt. Cred că te adresezi acelor, puțini, care rezonează cu tine. Scrisul este mai clar, pentru un „public” mai larg. Da, cred că sunt diferite…. Deși nu foarte. 🙂

Mai întreabă-mă o dată peste câțiva ani. S-ar putea să fiu mai lămurită. 🙂

    •  Multumesc, Daiana, ca ti-ai facut timp sa raspunzi la intrebarile noastre si ne-ai dat o mana de ajutor sa mai intelegem cate ceva din potentialul creativ si de bucurie al nostru ca oameni ! Si bafta la master ! Si sa gasesti mereu inspiratia pe care o astepti!

 

Cateva din lucrarile Daianei, mai jos in galeria foto:

Această prezentare necesită JavaScript.

…………

a consemnat Simona Polhac

Multumesc comunitatii Taberei de pictura Hobby Art pentru sugestiile date pentru realizarea interviului!

Inedit – Ben Heine si portrete in tehnica ”Digital circlism”

Lasă un comentariu

Ben Heine este un artist multidisciplinar belgian nascut in 1983. Absolvent de jurnalism, a facut cursuri de pictura si sculptura de scurta durata, iar in domeniul desenului si al fotografiei se considera un autodidact. In 2010 a dezvoltat aceasta tehnica creativa de realizare a portretelor pe care a denumit-o ”Digital Circlism” ( prin cercuri digitale) care este un mix intre Pop art si Poitilism. Prin acest proiect, Heine realizeaza portrete ale unor persoane renumite din domeniul culturii, cu mijloace digitale, folosindu-se de cerculete de diferite dimensiuni si culori pe un fundal negru, creand astfel iluzia tridimensionalitatii.

Vedeti mai jos cateva astfel de portrete in aceasta tehnica originala:

Tabara de pictura Hobby Art despre portrete in tehnica Digital Circlism a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre portrete in tehnica Digital Circlism a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre portrete in tehnica Digital Circlism a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre portrete in tehnica Digital Circlism a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre portrete in tehnica Digital Circlism a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre portrete in tehnica Digital Circlism a lui Ben Heine

 

 

Ben Heine este renumit si pentru proiectul sau ”Pencil versus Camera” ( creion versus camera foto) prin care realizeaza un mix intre desen si fotografie, imaginatie si realitate. In acest proiect artistul se focuseaza pe arhitectura, portrete si animale iar tema care razbate prin acest proiect al sau este dragostea si prietenia. Heine afirma ca face arta pentru oameni ca sa-i faca sa viseze si sa uite de problemele zilnice.

Vedeti mai jos cateva lucrari realizate de Ben Heine in acest mix:

Tabara de pictura Hobby Art despre Pencil versus Camera a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre Pencil versus Camera a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre Pencil versus Camera a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre Pencil versus Camera a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre Pencil versus Camera a lui Ben Heine

 

 

Tabara de pictura Hobby Art despre Pencil versus Camera a lui Ben Heine

Pencil Vs Camera

 

 

Puteti vedea mai multe lucrari aici, pe site-ul artistului .

Stiati ca Dr. Quinn alias Jane Seymour picteaza?

Lasă un comentariu

Tabara de pictura Hobby Art despre Jane Seymour  Din seria celebritati care picteaza, azi am descoperit-o pe Jane Seymour. Cunoscuta publicului din Romania din serialul Dr. Quinn si romanticul film Undeva, candva, Jane Seymour si-a demonstrat multiplele talente artistice in cariera ei de actrita de film si televiziune si deasemenea in domeniul scrisului si designului. In acest din urma domeniu, chiar am descoperit cu uimire ca a creat o colectie de rame pentru tablouri care-i poarta numele ( vezi http://janeseymour.fotiou.com/)  .

Dragostea ei pentru arta si culoare a condus-o spre succes si in domeniul picturii, ea abordand tehnica acuarelei si a picturii in ulei. Are o adevarata cariera de succes si in acest domeniu al artelor vizuale. Are galeria ei proprie de arta si a expus in numeroase galerii din nordul Americii. In ultimii 18 ani a pictat numeroase acuarele, picturi in ulei, pasteluri si chiar a si sculptat in bronz.

Spune ca si-a gasit sanctuarul in studioul ei si crede ca arta este esenta a ceea ce este ea.

Iata cateva picturi ale actritei si pictoritei Jane Seymour.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

sursa janeseymour.com

Pentru cei care vor s-o descopere pe Jane Seymour in calitate de expozanta, iata un interviu din 2011 de la Artexpo din New York ( nu este tradus insa) .

 

Interviu cu Cornelia Vasiloiu – ”Vazuta prin pictura, viata imi pare mai frumoasa”

Lasă un comentariu

Cornelia Vasiloiu in Tabara de pictura Hobby Art

Cornelia in tabara de pictura la Voronet, 2013

Invitata interviului meu de azi este Cornelia Vasiloiu, profesoara de chimie de peste 3 decenii, care acum, la pensie, s-a apucat de pictura marturisindu-mi ca pentru ea pensia este un nou inceput. Ne intalnim de 5 ani cu o regulariate anuala, in Taberele de pictura Hobby Art, cum dealtfel ne-am si cunoscut iar invitatia pe care i-am adresat-o pentru interviu a considerat-o cam prea pretentioasa pentru ea intrucat picteaza de placere fara sa se considere o persoana celebra, cu experienta in acest domeniu, ea insasi fiind un invatacel continuu.  I-am spus atunci motivul meu, iar acum il reiau si public: cunosc o multime de oameni iesiti la pensie care se simt inutili, nefericiti; de cele mai multe ori pensionarii nostri isi petrec viata in fata televizorului – care stim ca nu ofera prea multe motive de bucurie, asa ca ar fi bine sa accepte sa fie un model pentru alte persoane din generatia ei, care se pare ca duce lipsa de modele inspirationale.  Si ca o confirmare a teoriei mele cum ca un talent nu vine niciodata singur, Cornelia scrie si versuri. Imi amintesc cu placere mesajele in versuri pe care le descopeream dimineata intr-una din taberele de pictura, cand ne distram lasand mesaje anonime pentru cineva din grup iar Cornelia ne smulgea zambete cu mesajele ei in versuri prin care se deconspira imediat.

Mi-am dat seama ca ea trebuie sa fie subiectul unui interviu in momentul in care am aflat de expozitia ei personala din orasul ei natal, Campulung Muscel, prilej de mare bucurie atat pentru ea, copiii ei ( ma refer si la elevii pe care i-a avut) dar si pentru mine, intrucat astfel de satisfactii si bucurii ma determina sa atribui proiectului meu de suflet, Tabara de pictura Hobby Art valori mai profunde care tin de emotie, bariere depasite, stimulare, dezvoltare personala si cate or mai fi…

  • Cornelia, care este prima ta amintire legata de pictura, care stii ca te-a impresionat?   

Prima amintire…e mult de atunci…si totusi incerc : la gradinita am avut pe o foaie un dreptunghi care era impartit de o diagonala…in centru era un cerc,taiat in doua de aceeasi diagonala…trebuia sa coloram diferit cele doua jumatati de cerc, respectiv dreptunghi…am ales albastrul si portocaliul, culorile erau vii si mi le amintesc perfect. Pentru prima data alegeam, fara sa stiu, complementarele…

  • De cand pictezi? De ce te-ai apucat de pictura si cum ai facut primii pasi?

A urmat scoala si, in clasele de gimnaziu, la Curtea de Arges, am avut o inimoasa si talentata profesoara de desen care ne inscria la toate concursurile ”pionieresti”, participam cu daruire, desi nu am castigat niciodata…mai era vara Cercul de Pictura la Casa Pionierilor, un mod frumos de a-mi petrece vacanta. Acolo am pictat Acropole in tempera si o pisica pe sticla..la liceu s-a facut desen doar in clasa a 9-a…imi amintesc de naturi statice in creion, cu umbre… Dupa care n-a mai fost decat chimie, matematica, fizica si examene…Apoi, elevi, ore de chimie, familie, copii, pensie…intre timp nimic care sa aminteasca de pasiunea mea din copilarie.

  • Care este cel mai mare beneficiu pe care ti l-a adus sau ti-l aduce aceasta pasiune?

Si totusi…culorile si lumea lor m-au fascinat copil fiind, ma fascineaza si acum…cred ca atunci,ca si acum,este o evadare din lumea inconjuratoare, o explorare a sufletului meu, o incercare staruitoare de a vedea ”frumosul ” si lumina ce-l inconjoara.  Prin pictura eu vad o lume frumoasa si buna, altfel de ce as picta-o ?! Cred ca asta inseamna „Magia Picturii” pentru mine ( n.r. ”Magia Picturii” este denumirea expozitiei personale din luna mai a Corneliei din orasul ei natal).

Imi doresc un dialog cu cei ce-mi privesc tablourile, sa le transmit linistea si bucuria cu care am pictat, sa gaseasca in peisajele mele o oaza de relaxare si sa-si uite problemele zilnice, sa auda susurul apelor de munte, sa se piarda pe cararile toamnei si sa viseze la o drumetie pe dealuri…rosul macilor e un indemn la viata !

  • Ce lucrare personala ti-ai opri in casa ? Ai picturi de-ale tale pe perete acasa la tine? Ai vreo pictura de-a ta de care nu te-ai putea desparti?  

   Imi iubesc picturile, am in casa puse cateva, la fel si copiii mei . Nu as da „Manastirea Voronet” pentru ca are inclusa in ea toata emotia, linistea si „istoria” in care m-am cufundat pictand la fata locului.                                                                                        

  • Este costisitoare aceasta pasiune?

Orice hobby are pretul sau…materialele costa destul, dar avand in vedere ca am vandut o parte din tablouri, pot spune ca ma autofinantez , inclusiv pentru ramele tablourilor din expozitii.

  • Ce fel de picturi te impresioneaza si care sunt artistii tai preferati ? Dar ce te inspira pe tine sa pictezi? Iti gasesti usor subiectele de pictat?

Nu am alte cursuri decat cele din tabara ( n.r. Tabara de pictura Hobby Art), ma uit la tutoriale, am incercat sa studiez dupa manuale, dar cel mai mult sunt inspirata cand pictez in natura alaturi de altii, desigur transpunand totul prin viziunea mea. Imi place N.Grigorescu, N.Tonitza si pictorii rusi care picteaza in mod realist. Sunt limitata de timp si de partea de talent care imi lipseste. Imi place sa pictez cu sinceritate ceea ce simt si nu ma prefac a intelege curentele moderne. Imi plac peisajele pictate la fata locului si florile.

  • Ce reprezinta pentru tine pictura in aceasta perioada a vietii, ma refer la varsta pensiei, (mai ales dupa ce ai predat atator generatii chimia)  si ce  ti-ar placea sa aprofundezi sau sa abordezi in continuare in acest domeniu?

Pensionarea m-a prins nepregatita pentru lipsa de activitate si multul timp liber…ma apasa inutilitatea si-mi lipsea comunicarea cu elevii . Fata mea, stiindu-mi cateva dintre desenele copilariei, a cautat pe net si a gasit Tabara de pictura Hobby Art. Era in 2010, tabara de la Pestera Moeciu. Am venit putin depresiva, timida si cu sentimentul ca sunt batrana…Dupa o saptamana eram o „tanara pensionara”, care invatasem alfabetul picturii de la „maestrul” Tudor Francu, profesorul taberei, aveam ce sa fac, aveam proiecte de viitor si, mai ales, imi facusem prieteni buni. Fara prietenii cu care impartasesc preocuparile legate de acest hobby, m-as simti mai saraca. Abia astept reintalnirea cu ei. Au urmat taberele de la Sighisoara,Rasnov, Voronet si Balcic. Grupul de prieteni s-a largit, iar cunostintele mele in domeniu au capatat contur.

Locuiesc in Campulung Muscel, jud Arges, unde este activ „Cenaclul I.D.Negulici”a carui membra am devenit din 2013. Alti prieteni, alte tabere de creatie.

  • Ai nevoie de o stare anume pentru a picta sau poti picta oricand iti propui?

Nu pot picta oricand, trebuie sa fiu impresionata de ceva si sa fiu linistita. Cand pictez ascult Clayderman sau ceva asemanator.

  • Cand si unde pictezi ?

Imi place sa pictez in natura, iar cand nu pot, ma ajut de fotografii facute adesea de mine .

Tabara de pictura Hobby Art despre Cornelia Vasiloiu

Cornelia in tabara de pictura la Balcic, 2014

 

  • Ai si expus de cateva ori; spune-mi ceva despre cum te simti la expozitiile tale?

Am expus in expozitiile colective organizate de Arbex Art Decor la Baia Mare si Brasov, precum si alaturi de membri cenaclului „ID Negulici” la Hunedoara, la Castelul Huniazilor(de doua ori) La Casa de Cultura din Sinaia, La „Cora” in Bucuresti, la Pitesti, Curtea de Arges, Mioveni si Campulung. Am avut cateva zile expozitie personala in liceul unde am lucrat 31 de ani, iar acum am prima expozitie personala in Campulung Muscel ( n.r. 22 aprilie- 20 mai 2015). La sfarsitul lunii mai, primii mei elevi vor avea la Targoviste Revederea de 40 de ani de la terminarea Liceului Pedagogic si m-au invitat sa-mi expun lucrarile la Biblioteca oraseneasca.

Sunt mandra ca pot avea lucrari ce pot fi expuse, ma bucura faptul ca toti recunosc saltul calitativ realizat in 5 ani, salt care nu ar fi existat fara Simona, organizatoarea taberelor si indrumarile competente ale lui Tudor.

  • Care ai observat ca este perceptia cunoscutilor tai, chiar a fostilor elevi despre tine de cand ai inceput sa pictezi?

Faptul ca pictez a fost o mare uimire pentru toti cunoscutii, chiar si pentru mine, care mi-am descoperit o alta latura a personalitatii mele si ma aflu intre oameni care reprezinta o lume total diferita de cea anterioara pensionarii. Multi elevi si-au dorit sa achizitioneze un tablou, mi s-a luat interviu la televiziunea locala, s-a scris despre mine in  revista de cultura a orasului, mi-au aparut picturile ca ilustratii intr-un volum de versuri, am facut o coperta de carte, iar acum am in proiect coperta pentru cel de al doilea volum .

  • Care este cel mai frumos lucru pe care ti l-a spus cineva despre picturile tale? Si care e cea mai mare satisfactie personala pe care o ai de pe urma pictatului?

Cel mai frumos lucru s-a spus La Curtea de Arges despre tabloul meu cu mere, fara sa stie ca eu sunt autoarea, cineva si-a exprimat dorinta de a lua unul dintre mere sa-l manance ! Cea mai mare satisfactie este ca pot gandi in viitor si-mi pot face proiecte; de asemenea, ma simt norocoasa prin faptul ca existenta mea se va prelungi nu numai in amintirea copiilor, nepotilor si elevilor mei ci si prin faptul ca tablourile  mele isi vor trai viata si vor fi iubite in casa celor ce le-au achizitionat.

As dori sa adresez tuturor indemnul de a incerca sa deseneze si sa picteze…e un mod exceptional de relaxare,de cultivare a frumosului, de observare a ceea ce ne inconjoara si exprimare in stil propriu.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

…….

Draga Cornelia, multumesc pentru timpul acordat, iti doresc multa sanatate si inspiratie, iar in ceea ce priveste expresia pe care am auzit-o prima data la tine privind ”pensionarea – poate fi un nou inceput” eu deja imi fac planuri pentru atunci.

Cornelia are si un website cu picturile realizate de ea, pe care le puteti vedea accesand  www.tablourifrumoase.wordpress.com

A consemnat Simona Polhac. Multumesc comunitatii Taberei de pictura Hobby Art pentru ajutorul dat in realizarea interviului.

 

                                     

Interviu cu Oana Maria Paul – ”Pictura este emotie si trebuie privita cu sufletul’’

Lasă un comentariu

Oana Maria Paul in Tabara de pictura Hobby Art  Pe Oana am avut placerea s-o cunosc in tabara de pictura de la Sighisoara de acum 4 ani unde venise cu sperante dar si temeri ca nu vom reusi sa ne armonizam cu asteptarile ei. De atunci imi spune mereu ca acea editie de la Sighisoara a ramas preferata ei, desi a plouat in mai toate zilele. Dupa 4 ani , Oana expune la o Galerie de arta din Targu Mures umpland jumatate din peretii expozitiei cu picturile ei (prilej de care am profitat pentru a-i propune acest interviu), dupa ce, in urma cu cateva luni avusese expozitia ei personala la Cercul Militar din Bucuresti. La Oana te intriga de cum o vezi, contrastul dintre ea si pictura ei . Cred ca n-am cunoscut o persoana mai zen decat ea. Te-ai  astepta ca picturile ei sa fie luminoase, pline de viata si culoare, insa vei constata ca Oana  ‘’picteaza lumi imaginare si universuri stranii, bizare, accentuindu-se o cromatica atenuata, redusa, ce se axeaza pe culori pamantii, griuri neutre  si  texturi / efecte plastice ce fac trimitere spre traditional-antic, spre „invechit”, purtand parca patina timpului ce degradeaza materia’’ –  dupa cum mi-a marturisit Tudor Francu, instructorul de pictura al taberei  de pictura Hobby Art.  Picteaza din pasiune in putinul timp liber pe care i-l ofera  meseria ei de jurista.

  • De cand pictezi? De ce te-ai apucat de pictura si cum ai facut primii pasi?

DSCF2027  Oana:  Exact inainte cu o zi de primul concert  Depeche Mode la Bucuresti (cred ca era in vara 2007, dar nu sunt foarte sigura )  mi-a venit ideea sa incerc sa pictez ceva, sa imi umplu timpul… am cumparat culori si o panza foarte miiiiica (azi nu cred ca as mai alege o asemenea panza 🙂  )si stiu ca tot concertul (in timpul lui rulau diverse imagini cu desene/caricaturi…)  m-am gandit doar ca  abia astept sa ajung acasa si sa incerc sa pictez ceva. Prima mea incercare a fost o copie dupa un pictor cubist. Mi-a placut ce a iesit si chiar am simtit un sentiment de satisfactie. Surprinzator, acea pictura a fost vazuta acum doi ani  de niste oameni foarte dragi mie,  le-a placut si abia am asteptat sa le-o ofer cadou. Imi place sa cred ca nimic nu e o intamplare! Trei-patru  ani am pictat un tablou la cateva luni, incercam sa copiez cate o “imagine” care imi placea…. Mai  serios, pictez cam de 3 ani.

 

Cat din sufletul tau, din trairile de moment sau felul de a fi se regaseste in pictura?                                    

Oana: Imi place sa cred ca pictura este emotie si trebuie privita cu sufletul. Tablourile mele sunt expresia unei emotii , a unei trairi interioare.  In majoritatea picturilor din ultima vreme este cel putin un personaj. De cele mai multe ori, el este “intruchiparea” sufletului uman. Cred ca oamenii ar trebui  sa fie sinceri cu ei insisi, sa accepte faptul ca se simt singuri sau ca au nevoie de iubire sau ca au temeri  sau ca isi doresc altceva decat credeau ca isi doresc, sa se caute si sa se accepte pe sine. Cred ca cea mai grea calatorie este catre tine insuti.

  • Esti, aproape, o autodidacta, adica iti alegi tu cursurile si taberele de pictura la care sa participi pentru  a te dezvolta. Care sunt cautarile care te caracterizeaza in prezent? Ce ti-ai dori sa aprofundezi?                                                                                                                                                      

 Oana: In principiu, cursurile si  taberele la care am fost prima data, au fost o “intamplare”. Apoi, am vrut ca acea “intamplare” sa se repete. Aici am cunoscut oameni extraordinari, pe care i-am descoperit treptat si de care sunt foarte atasata. Si ma simt norocoasa pentru asta!Nu stiu ce imi doresc sa profundez… dar stiu ca imi doresc ca pictura sa transmita ceva. Mesajul tabloului este cel mai important. Restul sunt detalii 🙂

  • Cum ai descrie tot ceea ce se intampla in momentul creatiei? Cum ai descrie momentul cand constientizezi  ca pictura e gata? Obisnuiesti  sa-ti autoanalizezi  lucrarile in momentul cand sunt finalizate?

Oana: Cred ca pictura este un lucru foarte intim, unul dintre cei mai buni prieteni. El stie exact ce simti, ce este in adancul tau in acel moment, ce lupte interioare se dau, ce “monstri  au fost ucisi”, ce personaje bune au  invins :). Chiar daca tu nu ii spui, el stie 🙂 . Asa ca, in momentul in care pictez, simt ca ma confesez unui bun prieten care nu ma judeca, nu incearca sa ma schimbe, ci ma accepta asa cum sunt.In principiu, incerc sa ascult de mine atunci cand analizez o lucrare, sa imi dau seama ce imi place si ce nu. Am lucrari ce nu mi-au spus nimic si pe care am vrut sa le acopar, dar care s-au bucurat de succes. La unele nici acum nu imi dau seama ce au vazut altii.Sunt cativa oameni  de al caror sfat ascult, dar chiar si atunci incerc sa trec totul prin filtrul meu, sa vad daca, ascultand de sfatul lor, mai redau, inca, aceeasi  idee pe care am avut-o in cap la inceput.

 

  •  Mi  se pare mare diferenta intre linistea, seninatatea, luminozitatea pe care le-am vazut privindu-te pictand si tematica aleasa alaturi de culori relativ sumbre. Ai anumite culori care se regasesc  in mai toate lucrarile tale. Este o alegere premeditata sau una instinctiva?

Oana: Mi s-a mai spus 🙂 ! Nu mi-am propus sa redau seninatate sau doar partea frumoasa a lucrurilor. Am incercat sa ma uit adanc in mine, in trairile mele, in intrebarile pe care mi le pun. Si din acele intrebari se plamadeste in pictura o lume plina de tensiuni si razboaie interioare, uneori chiar si o lume fantasmagorica. Oricum,  daca am reusit sa transmit ceva printr-o pictura, inseamna ca ea si-a atins scopul.Stiu exact unde si cand am facut fiecare tablou, la ce m-am gandit, ce anume am simtit, fiecare tablou e o bucatica (mai mica sau mai mare) din trairile mele.  Cu alte cuvinte, fie ca au vrut, fie ca nu au vrut , destinatarii tablourilor mele poarta in casa o bucatica din sufletul meu 🙂 .Referitor la culorile folosite, in cele mai multe cazuri, chiar daca imi propun sa folosesc  anumite nuante nevinovate, involuntar ajung sa le folosesc pe cele potrivite starii pe care o am atunci cand pictez.

 

  • Lucrarile tale au un substrat ancorat in realitate? Daca da, ce fel de realitate? Gasesti similitudini sau resorturi in lumea inconjuratoare, in viata de zi cu zi si transformi  totul intr-un nou univers pictural personal sau  pur si simplu, incerci sa inventezi, sa plasmuiesti realitati noi ce vin din imaginar?

Oana: Cred ca este vorba de o realitate subconstienta 🙂

 

  • Crezi ca vei lucra vreodata in culori mai pastelate?

Oana: In ultima vreme, “lucrurile” mi-au aratat ca e bine ca niciodata sa nu spui niciodata. Asa ca nu ar fi exclus sa urmeze o perioada de culori pastelate 🙂 .

 

  • Cum s-a schimbat viata ta de cand te-ai apucat sa pictezi?

Oana: Chiar cred ca s-a schimbat mult…in bine… Pe langa faptul ca am cunoscut, asa cum am mai zis, niste oameni minunati, pictura m-a facut sa fiu sincera cu mine si sa ma uit adanc spre zona sinelui care ramane, de obicei, ascunsa. E un fel  de proces de auto-cunoastere.

 

  • Ai planuri in domeniul picturii?

Oana: De regula imi fac planuri; gandul ca voi face nu stiu ce in week-end, imi da “putere” sa trec peste o saptamana de munca, la birou. Insa, cu pictura nu am avut niciodata planuri. Pur si simplu s-a intamplat cand si cum a fost sa fie. Plus ca ea este foarte intelegatoare si ma “iarta” chiar si cand nu ma intalnesc cu ea cateva luni :)).

 

  • Cand si unde pictezi? Cum iti petreci timpul liber?

Oana: De cele mai multe ori pictez in taberele de pictura si la cursurile  la care ma inscriu. Uneori pictez pentru ca vreau sa fac un cadou cuiva drag…. alteori, simt, pur si simplu, ca vreau sa pictez… In timpul liber,incerc sa ma bucur de oamenii minunati din jurul meu.

 

  •  Ai  si expus de cateva ori; spune-mi ceva despre cum te simti la expozitiile unde ai lucrari expuse?

Oana: La prima expozitie individuala, cand  a trebuit sa spun cateva cuvinte, am simtit cum mii de lacrimi mi se opresc in gat si imi blocheaza cuvintele. Asa ca nu am putut sa zic altceva decat ca le multumesc  celor care au venit  sa vada tablourile mele si ca fara ei, fara amprenta pe care si-au pus-o asupra mea, eu nu as fi putut sa fiu persoana care sunt in prezent (am revazut de curand  filmuletul…). La expozitii ma simt emotionata si recunoscatoare pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce am primit.

 

  •  Ce fel de pictura iti place sa abordezi?

Oana: Imi place sa pictez ceea ce simt in acel moment, sa incerc sa exprim un sentiment, oricare ar fi el.

 

  • Care este cel mai frumos lucru pe care ti l-a spus cineva despre picturile tale? Si care e cea mai mare satisfactie personala pe care o ai de pe urma pictatului?

Oana: Probabil ca au fost mai multe lucruri frumoase care mi s-au spus. Lucrul pe care l-am auzit cand am oferit ultimul tablou a fost ca inseamna mai mult decat alte lucruri materiale pe care le-a primit in ultima vreme. E ca si cand destinatarul tabloului a fost cu mine atunci cand am pictat acel tablou. Si intre noi s-a creat o anumita legatura . Sunt doua  mari satifactii pe care le am de pe urma pictatului: in primul rand, bucuria ca am cunoscut niste oameni extraordinari, pe care ii consider prietenii mei. In al doilea rand, sunt recunoscatoare pentru  linistea,  sinceritatea     si resemnarea pe care le simt atunci cand pictez.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai multe picturi ale Oanei Maria Paul puteti vedea aici .

La Multi Ani, Oana! Multa sanatate si frumusete in viata ta!

…..

A consemnat Simona Polhac

Multumesc ca de obicei prietenilor mei din cadrul comunitatii Taberei de pictura Hobby Art pentru contributia lor la realizarea interviului.

Older Entries