Exista un film documentar care face furori si starneste pasiuni. Tema filmului se invarte in jurul tehnicii de pictura folosite de unul din pictorii olandezi foarte apreciati – Johannes Vermeer- dar despre care se cunosc foarte putine lucruri si care a fost redescoperit abia dupa 200 de ani de la moartea sa.

Vedere din Delft

Vedere din Delft

 

Ceea ce a frapat artiștii și criticii, după redescoperirea lucrărilor lui Johannes Vermeer (1632-1675), au fost cadrele de-a dreptul fotografice, nuanțele incredibil de fidele cu realitatea. Acest pictor a trăit în secolul XVII, iar fotografia a apărut in secolul XIX (pe la 1840), deci n-ar fi avut cum să se folosească de această tehnică și totuși picturile sale arată ca niște fotografii. David Hockney, pictor, designer și fotograf contemporan englez, a scris cartea Secret Knowledgeîn care încearcă să deslușească tehnicile vechilor maeștri, o carte în care există și ipoteza conform căreia Vermeer s-ar fi putut folosi de camera obscura. Și uite așa, toate aceste informații l-au provocat pe inventatorul Tim Jenison să încerce să-și folosească cunoștințele în materie de producție grafică video pentru a descifra tehnica lui Vermeer.

Astronomul

Astronomul

 

Filmul documentar Tim’s Vermeer 2013(Vermeer-ul lui Tim) este foarte controversat. A stârnit presa, criticii de artă și specialiștii din arte plastice chiar înainte lansare (anunțată pe 31 ianuarie 2014). De ce? Pentru că în filmul documentar inventatorul american, care în viața lui n-a pictat ceva, arată cum ar putea el picta asemenea lui Vermeer. Este interesant că toate picturile lui Vermeer sunt practic din același unghi, pare că s-a folosit de maximum două camere, în care a aranjat decorul, folosind și grupând altfel aceleași obiecte. Tot în perioada în care a trăit maestrul olandez, optica a cunoscut o dezvoltare semnificativă, de unde și ipoteza ca pictorul să se fi folosit de lentile și oglinzi. Inventatorul american Tim Jenison spune că ochiul uman pur și simplu nu poate vedea toate nuanțele, în special cele de gri, și ca atare el crede că pe lângă camera obscura, Vermeer s-ar fi folosit și de oglinzi pentru a reproduce fidel umbrele, culorile, lumina.

poster Tim's Vermeer

poster Tim’s Vermeer

 

Tim spune că ideea de-a descoase tehnica lui Mermeer i-a venit într-o seară, când stătea în cadă și făcea baie, după ce citise cartea lui David Hockney, care i-a fost dăruită de fiica lui. Apoi timp de ani de zile a lucrat la acest proiect. Povestind despre teoria lui prietenului său din show biz, acesta a întrevăzut posibilitatea ca descoperirea lui Tim să fie subiect de film. Jenison se aștepta la reacții controversate, dar spune că el nu și-a dorit nimic altceva decât să demonstreze că indiferent de geniu, de talent, de har, un pictor trebuie să aibă și tehnică. El nu și-a propus ca prin acest film să denigreze în niciun fel opera maestrului olandez, ci să arate ingeniozitatea pictorului, să-i inspire pe artiștii contemporani și pe studenții de la arte plastice asupra tehnicilor de pictură.

Laptareasa

Laptareasa

 

Indiferent de ceea ce se spune, cum că în film Tim n-a reușit de fapt decât o copie după un poster reprodus după Vermeer, el merită văzut. Eu abia aștept. În plus, filmul ne introduce în misterul și frumusețea creată de mână omului, de această dată a lui Vermeer. Până la vizionare, ți-am postat aici câteva dintre operele cunoscute ale maestrului și trailerul oficial al filmului în care Tim Jenison explică pe scurt care crede el că ar fi fost tehnica folosită de pictorul olandez. Oricum, după ce am văzut trailerul (aici mai jos) și am vizionat interviul cu Tim Jenison de la Bloomberg n-am putut să nu mă întreb: dacă ai ști cum, te-ai apuca să pictezi și tu un Vermeer? 

Femeie stand langa un cembalo

Femeie stand langa un cembalo

Fata cu cercel de perla

Fata cu cercel de perla

 

 

Articol preluat de pe adelaparvu.com, multumesc Adela!

Anunțuri