Prima pagină

Tabara de pictura- initiere- Moieciu de Jos | 5- 11 octombrie 2014

3 comentarii

 

Taara de pictura Hobby Art pentru adulti- nivel pentru incepatori     editie finalizata; vezi aici instantanee din tabara si aici galeria de picturi realizate

In fiecare toamna ne propunem sa organizam o tabara de initiere in pictura, pentru  persoanele care doresc sa deprinda tainele acestei arte. Tabara se adreseaza persoanelor cu  varsta minima de 18 ani.

Pe parcursul celor 6 zile se vor aborda notiuni de  teoria culorilor, culorile  complementare,spectrul culorilor, diferentele intre diferitele tehnici de pictura gen acuarela, tempera, acrilic, ulei, cu exemple practice, tabara fiind axata pe pictura in ulei si acrilic. Specificul taberei va fi unul de atelier, cu deplasari in natura in 1-2  zile. Grupul de lucru va fi format din maxim 12 participanti pentru o buna desfasurare a  activitatilor, iar instructorul artistic al taberei va fi Tudor Francu, pictor profesionist si  instructorul artistic al taberelor de pictura hobby art de la inceputul desfasurarii lor din 2009.

 

    Locatia pentru tabara de initiere in pictura este Moieciu de Jos la hotel Acvila, unde vom avea parte de conditii foarte bune in camere duble, cu baie proprie si sala de conferinte pe care o vom transforma in atelier de pictura pe parcursul celor 6 zile.

Termeni si conditii.

Initiativa organizarii taberei de pictura pentru adulti a pornit din convingerea ca exista pasionati care doresc sa patrunda in tainele acestei arte sau sa si-o perfectioneze, intr-un cadru relaxant, de educatie non-formala. Intrucat ne dorim sa venim in intampinarea dorintelor acelor persoane, lansam initiativa derularii taberei pentru un grup de minim 12 persoane.

In cadrul taberei de pictura Hobby Art vor fi prestate cursuri de pictura si asistenta de specialitate in domeniu, pentru participanti, prin preocuparea sc Arbex Art Decor srl. Inscrierea in tabara presupune si acceptul participantilor de a fi folosite fotografiile realizate pe durata taberei in scopul promovarii acesteia. Conditiile derularii taberei sunt descrise pe site.

Acceptarea acestor conditii se face implicit de catre participanti odata cu completarea formularului de inscriere si plata avansului de 200 lei.

Inscrierea participantilor. Inscrierea participantilor se face prin completarea formularului de inscriere si achitarea avansului. Validarea inscrierii se face dupa regula “primul venit- primul servit”, pana la completarea locurilor disponibile. Completarea formularului de inscriere se va realiza dupa verificarea prealabila a locurilor disponibile. Acestea sunt actualizate zilnic si afisate pe site. Toate informatiile furnizate de participanti nu vor fi utilizate in alte scopuri decat cele referitoare la activitatile SC Arbex Art Decor SRL. Informatiile nu vor fi sub nici o forma instrainate unor terti. Va rugam completati formularul de inscriere de mai jos:

Dupa completarea formularului si expedierea lui  veti primi o instiintare prin care vi se va confirma ca sunteti in evidenta noastra. Inscrierea este considerata ca fiind efectuata numai in momentul in care veti achita avansul de 200 lei . Solicitati formularul de inscriere pe email in cazul in care nu reusiti sa-l completati pe site!

Termene de plata. Avansul se va achita odata cu completarea formularului de inscriere. Inscrierea este valida doar dupa efectuarea platii avansului. A doua parte a platii se va efectua la fata locului.

Anularea participarii
In cazul in care nu mai puteti participa la atelier, avansul achitat se va retine pentru acoperirea cheltuielilor comune. Va rugam sa ne anuntati cu cel putin 21 zile inainte daca nu veti putea participa.

Bonus si avantaj inscriere timpurie! primele 3 persoane inscrise vor beneficia de cate un sasiu cu panza pentru pictura. Persoanele care se vor inscrie pana la data de 20 august vor beneficia de o reducere de 50 lei.

Oportunitati. In fiecare vara organizam o tabara de pictura pentru nivel intermediar, astfel ca aveti posibilitatea sa practicati si sa beneficiati in continuare de asistenta de specialitate in preajma altor persoane pasionate de pictura. Veti avea posibilitatea sa faceti parte dintr-un grup cu care sa impartasiti pasiunea pentru pictura si nu in ultimul rand veti putea participa la expozitiile de grup pe care le organizam anual la inceputul primaverii.

  • Toti participantii la taberele noastre beneficiaza de o ”reducere de artist”, la serviciul de inramari tablouri pe care-l prestam in atelierul propriu: 20% la colectiile de baza de rame de tablou 
  • Fiecare participant va primi la finalul taberei o diploma de participare
  • Participand la o tabara de pictura Hobby Art beneficiati de o reducere de 50 lei la o tabara viitoare

Organizare Sosire pana la ora 18 la pensiune. Pentru cei care se deplaseaza cu trenul, se va organiza deplasarea  la hotel, in functie de numarul participantilor. Prima masa cu care se intra este masa de seara , iar ultima este masa de pranz. Materialele pe care le veti avea la voi sunt optiunea fiecaruia. Veti primi pe email recomandarile noastre privind materialele, precum si propunerea noastra de program, cu cca 2 saptamani inaintea taberei . Trebuie sa stiti ca materialele de pictura reprezinta optiunea fiecaruia. Iata un scurt ghid care ar putea fi de folos.

Pretul: Pretul pe persoana este 1240 lei si include asistenta de specialitate, cheltuieli de organizare, cazarea si cele 3 mese zilnice. Pretul nu include deplasarile in zona (optionale) si nici deplasarea la hotel.

Modalitati de plata: Plata se poate face prin mandat postal pe adresa:

Arbex Art Decor, Baia Mare bd. Unirii nr. 23

sau prin ordin de plata in contul Arbex Art Decor – RO52BTRL02501202L43227xx deschis la Banca Transilvania sucursala Baia Mare, pe baza facturii proforma pe care o veti primi dupa trimiterea formularului de inscriere.

Pentru ca inscrierea sa fie considerata valida, trebuie sa achitati un avans de 200 lei. Veti primi un email de confirmare a inscrierii la tabara de pictura. Diferenta se poate achita la fata locului, in ziua sosirii.

Tabara de pictura este un proiect Arbex Art Decor.

Parteneri media: www.121.rowww.granturi.rowww.businesswoman.ro,www.pasiunea.euwww.4arte.rowww.arta-inramarii.rowww.deco-perete.ro ,www.avocatnet.rowww.vreauarta.ro , www.artout.ro 

Concurs pentru bloggeri si jurnalisti: „Castiga 4 zile in Tabara de pictura Hobby Art la mare!”

Un comentariu

 

Tabara de pictura Hobby Art - Balchik 2014

Tabara de pictura Hobby Art – Balchik 2014- un proiect Arbex Art Decor

Tabara de pictura Hobby Art din vara aceasta se va organiza la Balchik in perioada 21- 29 iunie 2014 si se adreseaza persoanelor ( varsta minima 18 ani) care au placerea sa picteze. La taberele noastre de vara participa de obicei persoane cu profesii si varste diferite si sunt asteptate persoane care doresc sa exerseze si sa aprofundeze arta picturii la sevalet. Sevaletele sunt  din partea casei pe perioada taberei.

Provocarea campaniei:

Trimite 2 adulti in Tabara de pictura Hobby Art, in urma articolului de pe blogul sau din revista ta si castigi 4 zile alaturi de noi in Tabara de pictura Hobby Art de la Balchik din aceasta vara.

Mecanismul campaniei:

1. Scrie pe blogul tau un articol, formatul si stilul fiind la latitudinea ta, cu link catre

https://tabarapictura.wordpress.com/2014/02/20/tabara-de-pictura-hobby-art-editia-de-vara-2014/  si

https://www.facebook.com/TabaraDePicturaHobbyArt . Mentioneaza si site-ul www.deco-perete.ro  ca partener al proiectului.

2. Mentioneaza ca cititorii tai pot obtine o reducere de 50 lei la inscrierea in tabara daca vor indica la inscriere blogul sau revista ta . In asa fel vom stii cine ne-a trimis noi participanti.

3. Premii: bloggerul sau jurnalistul care va trimite primii 2 participanti in tabara de pictura Hobby Art de la Balchik in perioada 21- 29 iunie 2014, ca urmare a campaniei, va fi invitat sa petreaca 4 zile in tabara de pictura alaturi de noi, cele 4 zile fiind la alegerea lui, in perioada 21- 29 iunie 2014, cu toate cheltuielile de cazare, masa si transport acoperite. Pentru restul de participanti trimisi, bloggerul sau jurnalistul va primi automat din partea noastra cate o pictura semnata Tudor Francu. Deci avem de oferit un bilet in tabara si 4 picturi Tudor Francu sau 6 picturi!

4. Perioada campaniei dureaza pana in 30 mai sau pana se ocupa cele 6 locuri libere. Actualizarea locurilor se face pe blogul taberei.

5. Articolele trebuie sa contina un limbaj decent si sa fie corect scrise din punct de vedere gramatical.

Nota: sunt invitate sa participe bloguri, reviste a caror audienta o constituie persoanele adulte interesate de arta, pictura, artisti amatori, dezvoltare personala, activitati creative si recreative, spiritualitate, hobbyuri, handmade, bricolaj

 

Despre organizatorul concursului:

Arbex Art Decor administreaza site-urile www.arta-inramarii.ro si www.deco-perete.ro , site- uri care se ocupa cu comercializarea produselor pentru decorarea peretelui: rame de tablou la comanda, tablouri, fototapet, stickere de perete, tablouri, picturi la comanda, postere de arta. Ca urmare a specificului activitatii noastre si a unei experiente anterioare, a venit firesc, ideea taberei de pictura. Despre conceptul taberei puteti citi aici.

„Miscellanea” – expozitie anuala a participantilor taberei de pictura Hobby Art la Baia Mare si Brasov

Lasă un comentariu

un proiect Arbex Art Decor prin Tabara de pictura Hobby Art

un proiect Arbex Art Decor

In perioada 20 martie – 22 aprilie va invitam la expozitia de pictura Miscellanea la sediul Arbex Art Decor din Baia Mare. In fiecare primavara cream oportunitatea unei expozitii pentru participantii taberelor de pictura Hobby Art. Anul acesta ea se va desfasura astfel:

– la sediul Arbex Art Decor ( atelierul de inramari profesionale) din Baia Mare, in perioada 20 martie – 22 aprilie 2014 si

– la Centrul Cultural Reduta din Brasov, in perioada 25 aprilie – 6 mai 2014.

Sunt propuse pentru expozitie 21 de picturi pe panza, cu tematica si abordari diverse, prin care natura statica, portretul, peisajul sunt tratate intr-o maniera cand realista, cand expresionista, in functie de imaginatia si abordarea proprie a fiecarei artiste. In acelasi timp sunt prezente si cateva lucrari abstracte cu accente de expresionism sau aflate la granita figurativului, ce dovedesc interesul pentru experiment ale celor trei artiste: Carmen Tanasescu (Bucuresti),  Oana Maria Paul ( Bucuresti) si Elena Dinga ( Onesti), care pe langa ocupatia lor de baza gasesc timpul si placerea pentru pictura la sevalet.

Despre tabara de pictura:

Tabara de pictura hobby art reuneste in fiecare an, vara – in plein air si iarna- atelier,  pasionati de pictura care doresc sa deprinda tainele acestei arte si sa le aprofundeze, avand varste si ocupatii diverse, precum si apartenente geografice diferite.  Conceptul de baza al taberei este sa ofere un cadru relaxant, de educatie non- formala, iar activitatile practice sa se desfasoare in locatii care sa fascineze prin frumusetea peisajelor.

Expozitia va putea fi vizionata si in Brasov, la Centrul Cultural Reduta, in perioada 25 aprilie – 7 mai 2-14.

Tabara de pictura hobby art este un proiect Arbex Art Decor.

Programul de vizitare expozitie de la sediul Arbex Art Decor din Baia Mare este luni- vineri de la 8.00 la 16.00  | adresa: bd. Unirii nr 23 Baia Mare.

La Reduta, expozitia poate fi vizitata zilnic intre orele 8.00- 20.00 . Intrare  libera!  | adresa:  str. Apollonia Hirscher nr 8, Brasov

Interviu cu pictorul David Croitor ”…lucrez doar cu masura sufletului”

Un comentariu

Untitled-1   Am auzit de dl. David Croitor anul trecut, in timpul taberei noastre de pictura  Hobby Art desfasurata la Voronet, cand, la propunerea unei doamne din grup am  organizat o vizita la atelierul pictorului, la Vatra Dornei. De atunci urmaresc  activitatea d-lui David, gratie facebook-ului si ma declar fascinata de fiecare data  de frumusetea panzelor care prind viata sub culorile vibrante pe care le asterne.  Este absolvent al Facultatii de Geologie din Bucuresti si a urmat studii libere de  pictura la Suceava, cu Dimitrie Loghin. Debuteaza in activitatea expozitionala in  1986 si a avut participari in cadrul expozitiilor personale si de grup in Bucuresti,  Suceava, Vatra Dornei, Horezu, Ibanesti. Picturile lui imbogatesc multe colectii  particulare din tara si strainatate.

Cu ajutorul comunitatii formate in jurul taberei de pictura Hobby Art, comunitate formata din oameni care doresc sa invete sa picteze si/sau sa evolueze in aceasta directie, majoritatea autodidacti, am adresat cateva intrebari pictorului David Croitor:

  •      Dl. David Croitor, cum v-ati descrie in cateva fraze?

Un om obisnuit, uneori timid, putin jenat pentru  preocuparile mele legate de frumusetea creatiei lui Dumnezeu, natura sub toate formele ei …

  •     Am citit pe blogul personal ca ati terminat facultatea de geologie? Care a fost impulsul personal care v-a determinat sa alegeti geologia? De ce nu ati dat la pictura?

Am terminat  Geologia  dintr-o intamplare, era vremea  cand  se intra   foarte greu la o facultate si mergand spre  Politehnica, am zarit sigla Facultatii de Geologie  si am intrat sa vad despre ce este vorba. Afland ca se da matematica si fizica la admitere, la fel ca la Politehnica, m-am inscris si  dupa examen am intrat . La pictura nu am dat din doua  motive : primul  a fost frica  unui esec, iar al doilea, dosarul  meu de  om care crede in Dumnezeu.

  •     Care este parerea d- voastra, e necesara facultatea de pictura pentru cineva care are talent in acest domeniu si care vrea sa traiasca din pictura?

Nu stiu cum sa raspund la aceasta intrebare…

  •       Cum arata o zi din viata unui pictor? A d- voastra, desigur.

In  general  eu lucrez  tot timpul, uneori nu-mi ajunge ziua. Ma trezesc, pe la  9-10  fac o rugaciune  in care ii multumesc lui Dumnezeu  pentru o noua zi, beau cafeaua, citesc un pasaj din Biblie, vin apoi in atelier unde am si calculatorul ,  verific  mail-urile , fac o tura pe Facebook, apoi incep sa lucrez efectiv pana pe la doua, apoi cafeaua de pranz, din  nou lucru la sevalet pana  cand apune soarele … Nu prea lucrez la  lumina  becului … Seara  citesc,  pana  aproape de miezul noptii … Si asa s-a mai dus o zi …

  •     Cand v-ati dat seama ca vreti sa deveniti pictor? 

Nu mi-am dat seama, am  avut si am impresia ca  asta  trebuia sa fiu, exact ca si cum as fi  zidar, sau altceva, nimic   deosebit …

  • Daca nu erati pictor, ce ati fi fost acum?     

Nu aveam cum sa fiu altceva decat ceea ce sunt, de aceea spun ca totul  decurge natural  si nici nu stiu daca sunt sau nu pictor, pur si simplu fac ceea ce– mi place si simt, simplu, fara  ambitii, orgolii, etc …

  • Cum va inspirati? Unde gasiti sursele de inspiratie? Ce lucrati mai mult la comanda sau inspirate de d- voastra?

Ma inspir din natura, aici e viata, sursa … Lucrez  cel mai mult  peisaje  urbane, dar si  peisaje de la tara … Imi plac  casele  vechi pentru povestile de viata pe care le poarta de-a lungul vremii, citesc in ziduri  poezie …  Nu lucrez la comanda, decat  foarte, foarte rar  …

  •    Aveti momente cand nu va iese deloc ceea ce vedeti cu ochii mintii si abandonati lucrarea? Daca da, cum treceti peste astfel de momente ?

Sigur ca da, sunt momente cand nu pot sincroniza  sufletul, ochiul si  mana pentru a  prinde pe panza ceea ce cred ca vreau … Atunci  abandonez pentru un timp si revin cand sunt ”pe faza”’ … Nu ma agit  prea tare, astept sa intru in starea  propice  …

  •    Care sunt pictorii care v-au inspirit, sau modelele d- voastra in pictura?

Cel mai mult m-au inspirit impresionistii , pictorul meu de suflet fiind Camille Pissarro.

  •   Ce v-a determinat ca dupa ce ati pictat case „drepte” , sa treceti la cele „strambe”,  care va caracterizeaza.

Nici nu am realizat  schimbarea, pur si simplu  pictura mea  a evoluat odata cu mine… Trecerea timpului  a inceput sa apese mai tare, am inceput sa simt subrezeala  fiintei umane, degradarea … parca  nu mai era nimic drept. Probabil de aici , casele  mele  simt ca niste oameni greutatea  timpului, trecerea spre altceva …

  •  Cum relationeaza/pozitioneaza arta traditional- clasica ( peisaj, portret ) fata de post- postmodernismul contemporan de zi cu zi, dominat de inox, sticla, viteza, internet, tehnologie digitala…si de o societate mega-urbanizata ?

Mi-e greu sa vad o relatie de  felul acesta , poate exista, dar n-o observ eu …Continui sa traiesc cumva  izolat , abandonat intr-o lume  mai veche , simpla si curata, in care omul si natura erau una si impreuna slaveau pe Creatorul … Astazi omul  a decazut si se slaveste doar pe sine, spre nenorocirea lui …

  • Cat de mult va  lasati influentat de parerea celor din jur? Atat a celor avizati cat si a celor neavizati.

Tin cont de parerea celorlalti, mai mult din bun simt si respect pentru ei … Avizat si neavizat ? Notiuni  abstracte pentru mine, eu care lucrez doar cu masura sufletului …

  • Ce credeti ca il propulseaza pe un pictor consacrat? Talentul, norocul sau critica de specialitate?

Cred ca, credinta in Dumnezeu , munca si  iubirea de  oameni… Cand lucrezi  din dragoste pentru oameni, lasi o urma a bucuriei pe sufletele lor, iar cand lucrezi pentru critici, lasi cateva randuri intr-o carte …

  • Ce sfat i-ati da unui incepator care isi doreste sa picteze dar se sperie de valoarea celor ce alearga deja in fata lui ? 

Cine simte ca vrea sa picteze, sa o faca si sa nu se uite in jur. Bucuria muncii il va implini, iar oamenii  vor imparti cu el  aceasta bucurie si ea se va inmulti… E ca in iubire, cand iubesti , cine te poate opri ?

  •  Ce ati vrea sa se spuna despre d- voastra peste 50 de ani? Dar peste 100 de ani?

As vrea ca atunci  cand cineva, peste ani, va privi un tablou de- al meu,  sa  se  simta fericit  ca odata  a existat si o lume mai buna … Cat despre mine, nu va mai conta daca cineva  va spune sau nu vreo vorba de bine sau de rau, pentru ca voi  fi demult plecat si  prea  fericit in compania  lui Dumnezeu…

  •  Acum o intrebare din punctul de vedere al cumparatorului de arta. De ce ar trebui sa tina seama cand cumpara o pictura?

Daca  lui, adica  cumparatorului ii place si are banii necesari , atunci s-o cumpere … In rest sunt  pareri si interese … Omul a fost    dotat cu simtul frumosului…

  •  Ce va doriti pentru anul acesta?

Sanatate si o legatura de  suflet cu Dumnezeu … El este viata si bucuria  mea …

  • Va multumesc dl. David pentru acest interviu inspirational si, pentru ca se apropie ziua d- voastra de nastere, va doresc multa sanatate si inspiratie!

Această prezentare necesită JavaScript.

………………………

a consemnat Simona Polhac

Multumesc comunitatii Taberei de pictura Hobby Art pentru sugestiile date pentru realizarea interviului.

Mai multe informatii despre pictorul David Croitor si galeria de picturi se pot vedea pe blogul artistului.